Astăzi am resimţit o dorinţă arzătoare de a face ordine. De fapt, nu doar ordine, ci curăţenie. Dintr-o dată, mi-au atras atenţia toate acele lucruri pe care nici eu nu ştiu de ce la păstrez.
Aflându-mă într-un intens proces de dezvoltare, această schimbare începe din interior şi se manifestă în exterior. Știm, de asemenea, că pentru a-i permite noului să între în viaţa ta, trebuie să îi faci loc aruncând, eliberându-te de toate acele lucruri prăfuite din trecut, care nu îţi mai sunt utile şi care în prezent ocupă doar spaţiu. Dar, oare, cu ce să încep? Cu hainele din şifonier, cu raftul cel mai de sus din cămară sau poate cu acel sertar în care am înghesuit atât de multe lucruri încât nici nu aş mai putea spune exact ce conţine?
Dar oare chiar nu voi mai avea nevoie de aceste lucruri? Prezenţa lor, chiar dacă poate inutilă, îmi oferă o oarecare siguranţă.. Poate la un moment dat voi purta din nou hainele care vor fi la modă, poate, cândva. Poate îmi voi face timp şi, în cele din urmă, voi asculta caseta cu albumul Bad (1987) al lui Michael Jackson Cine mai păstrează casete de acum 30 de ani? A fost, ce-i drept, un album reuşit, primul care a avut cinci #1 single în Bilboard Hot 100.
Trebuie să încep de undeva. Raţional ştiu asta, însă emotional ceva mă reţine. De ce îmi este teamă?
Brusc, încep să îmi vină în minte, ca nişte flashuri, imagini din trecut. Mă cuprinde un soi de bucurie nostalgică, imaginile devin din ce în ce mai clare şi mai cursive, de parcă vizionez un film în care eu joc unul dintre rolurile principale. Zâmbesc. Retrăiesc din plin emoţia acelor momente. Mă încarcă şi mă copleşeşte energia lor. Mă întristeză. Plâng. Sunt momente frumoase, majoritatea petrecute alături de persoane care astăzi nu mai sunt lângă mine.
Mă trezesc din această visare şi îmi înţeleg teamă. Am amintiri legate de fiecare dintre lucrurile închesuite prin sertare. Cum să le arunc? Îmi este teamă că aruncându-le, voi pierde şi amintirile experienţelor trecute, ancorate de fiecare lucru în parte. Dar ancorele mă ţin pe loc! Ceea ce am trăit şi experimentat nu are cum să fie schimbat de prezenţa sau absenţa unui obiect.
Cred că adesea procedăm la fel şi cu obişnuinţele noastre. Mai mult ca sigur ne-au fost extem de utile cândva, într-un moment de important, însă astăzi ne ţin pe loc, asemenea vapoarelor acostate.
Care dintre ancore sunt încă necesare în momentele în care vaporul are nevoie să stea pe loc? Poate merită încă păstrate una sau două, atât timp cât funcţionează ca cele ale unui vapor, care se pot coborî sau urca, în funcţie de nevoile vaporului, echipajului şi căpitanului. Cu siguranţă că, la un moment dat, cuiva i-a fost foarte frică de o furtună uriaşă, închipuită sau reală, şi că există n ancore care permit acelui vas, echipaj şi căpitan să-şi ducă misiunea mai departe, oricare ar fi ea.
Dintre cele 100 de ancore, care sunt cele două-trei pe care le păstrăm? Și care este prima dintre cele acum inutile, căreia îi dăm drumul?
Dacă ne dorim să mergem mai departe, să ne dezvoltăm,să explorăm alte orizonturi, va fi nevoie să decidem la care dintre vechile obiceiuri avem nevoie să renunțăm. Ştiu nu este o decizie uşoară, însă poate fi una extrem de eliberatoare. Te invit să asculţi această melodia şi să iei o decizie, o decizie pentru tine. La mine a funcţionat.